S-au dus fisele aseara; mi s-a parut ciudat, pentru ca le tot adunam, sa nu raman fara… Mi-am dat seama ca nu imi mai trebuiesc, nu mai am ce cumpara cu ele de la automat: nu mai fumez si mi-am facut abonament la tramvai…
Archive for the ‘Me’ Category
Blocat intr-un moment…
28
Aug
Timpul… ce este timpul? Timpul e cea mai proasta chestie inventata vreodata. Timpul a fost inventat, nu ne-a fost dat. A fost inventat pentru a fi controlati, pentru a exista scuze si motive. Incerc sa leg chestii de timp si nu gasesc nimic care sa nu fie control, scuza sau motiv: ora la care trebuie sa fii la munca sau motivul ca s-a facut ora x si trebuie sa pleci de la munca… o scuza pentru a amana lucrurile sau o scuza pentru a nu mai face ceva (nu mai am timp). Timpul e aici doar pentru a ne macina putin cate putin si trece peste noi intr-un mod foarte barbar, fara ca macar sa il sesizam.
Ma gandesc la expresii gen “ti-a venit timpul”… sau “inca nu e timpul”. Toate se refera de fapt la momente. Corect ar fi “nu e momentul”. Problema e ca momentele nu pot fi cuantificate in timp, nici ca durata si nici ca pozitionare. As putea da cateva exemple de momente: momentul cand te indragostesti prima data, momentul in care o faci si a 10 oara; momentul in care iti iei primul aparat foto, momentul in care iti mai iei un obiectiv, momentul in care ti-ai luat prima bicicleta sau prima masina. Pentru nimic din astea nu exista o notiune de timp sau de ordine (tot ce implica timp implica si o ordine). Daca ar fi timp si nu momente, ar fi probabil unele reguli: la 19 ani iti iei prima masina, la 22 de ani te vei indragosti prima data, la 32 o vei face iremediabil; aparatul foto luat la 25 il vei schimba la 29 si la 31 iti vei lua si obiectivul dorit. Dar nimic nu este asa; sunt momente, care pot veni mai devreme sau mai tarziu… sau deloc.
Si totusi vorbim de momente si nu de timp, chiar daca aceste momente se suprapun peste timp, timp care ne guverneaza pentru a crea o realitate. Daca ai patit vreodata sa nu mai stii nici in ce zi esti sau ce ora e si nici sa nu iti pese, pentru ca totul era atat de bine, ai inteles exact ce am vrut sa spun aici.
Momentul doar vine suprapus peste timp, fara a fi vreo regula gen cand sau pentru cat timp. Momentul e ala care ne aduce aproape tot ce e bun, de multe ori neasteptat si incercarea de a-l planifica e unul din lucrurile care il pot alunga; momentul vine pe neanuntate si pleaca la fel, daca nu il vezi, daca nu il accepti, daca nu te bucuri de el.
In concluzie… ar trebui sa traim calculat sau sa ne bucuram de moment? Ar trebui sa traim asteptand momentul? Poate ca da, dar nu trebuie sa faci o obsesie din a astepta acel moment: te duci in partea in care astepti timpul acelui moment si l-ai pierdut. Cred ca ceea ce trebuie sa asteptam se refera la momente, orice fel de momente. Asteptand un anume moment, ar putea sa ne faca sa trecem pe langa altele, care ar putea fi mult mai placute, chiar daca nu au tangenta cu momentul asteptat…
Nu uita: nimic nu se intampla degeaba, nimic nu e coincidenta si in general tot ce e rau, e pentru a face loc la si mai mult bine; trebuie doar sa vezi ca momentul se intampla si ca te inconjoara. Si nu il ultimul rand, sa inveti cum si sa te bucuri de el.
New York, New York
27
Aug
Am realizat o treaba astazi: nu am de ce sa ma plang, din nici un punct de vedere. Bineinteles ca ceva care mi-a provocat disconfort m-a dus la concluzia asta; mai exact ca mi-am dat seama ca am pe Facebook persoane care nu imi lasa nici un impact bun.
Si totusi… daca in toate celea mi-e bine, de ce as mai tine atarnate chestii care ma incarca negativ? Asa ca de azi am cu ~30 “prieteni” mai putini… hahaha…
It’s a new dawn… it’s a new day… it’s a new life… for me… and I’m feeling good 
In zgomot
27
Aug
Ma trezesc… Aud zgomot, vantul parca imi bate puternic pe langa urechi, dar nu constant. Si nici macar nu regulat. Alt zgomot, ca de claxon, ma trezeste. Deschid ochii si realizez ca era chiar un claxon: sunt in mijlocul intersectiei! Vantul, zgomotul, toate erau de la masinile care treceau in graba pe langa mine. Acum mai e si lumina farurilor, pe care abia o suport… sunt treaz de cateva secunde si orice far ma deranjeaza…
As vrea sa ma ridic. Incerc… nu pot; ceva parca ma tine tintuit acolo. Nici macar nu pot sa imi dau seama unde sunt, in ce pozitie sau cum sunt imbracat. Sunt doar in mijlocul intersectiei, parca as sta in fund. Masinile ma claxoneaza, curentul imi vajaie pe la urechi, luminile ma orbesc.
Si sunt aici, blocat…
I wonder how, I wonder why…
24
Aug
Ma intreb de fapt ce e cu trecutul asta, care se pare ca ne conduce viitorul, fara sa ne dam seama, sau macar sa putem face ceva… Si de multe ori e partea negativa a trecutului care ne duce spre nicaieri, spre nimic bun. Tot timpul impactul negativ al lucrurilor va fi mult mai puternic, tot timpul ceva ne va aduce aminte de altceva si va sadi frica in noi. Frica ce pana la urma ne va conduce spre a refuza viitorul.
Totul a pornit de la o melodie care ma obsedeaza de cateva zile; cineva m-a intrebat daca ma regasesc in fantomele pe care le canta si mi-am dat seama ca nu, dar ma uit in jur si vad peste tot oameni condusi de fantome. Fantome ce, in cele din urma, ne fac pe toti sa ne fie frica sa ne bucuram de viata.. cand ceva e bine iti vei aminti automat trecutul si te intrebi daca intr-adevar e bine, in loc sa te bucuri de toate nimicurile vietii.
M-am gandit la asta intr-una, cat am trebaluit prin casa. Singura concluzie la care tot ajung, pe orice parte as analiza problema este ca nu fugim de fantome… Fantomele sunt, ca orice fantoma, duse. Sunt duse poate chiar prea departe, dar reusesc sa ne bantuie oriunde am fi. Atunci de cine fugim? Tu de cine fugi cand lasi o fantoma sa ia decizii in locul tau? Fugi probabil de posibilitatea de a se repeta o situatie care a adus acea fantoma? Ti-e frica de inca una? Sau de posibilitatea sa nu mai existe o fantoma? Vei sti vreodata daca fantoma va fi acolo, atata timp cat fantoma trecuta nu te-a lasat sa vezi? Te vei intreba vreodata daca nu cumva nu era nici o fantoma? Probabil ca da. Ai dreptul sa o faci? Sigur ca nu: a fost decizia ta si trebuie sa traiesti cu ea.
Tot timpul am fost de parere ca timpul rezolva orice situatie, inclusiv ne mai omoara din fantome. Singura problema cu timpul e ca ne omoara si pe noi; trece viata pe langa noi si e posibil sa fi avut ocazia de a fi alungat fantomele si sa nu o fi vazut. Eu cred in confruntare; cred si de data asta ca singura metoda de-a invinge in lupta cu propriile fantome este sa le confrunti. Singura lupta pe care trebuie sa o dai e cu tine. Daca ai castigat asta, poti castiga orice, nu mai exista fantome care sa iti stea in cale.
Dupa cum am spus deja, nu fugi de nici o fantoma; singurul de care fugi esti tu. Exact, fugi de tine, fugi de oportunitati, fugi poate de o viata in care iti vor fi disparut toate fantomele, inlocuind situatiile care le-au adus cu situatii fara, cu o viata reala.
Tu… tu de cine fugi? Esti pregatit sa fugi de viitor? Clar ca da… Eu am hotarat sa traiesc in prezent, pentru viitor.
Momentul
22
Aug
Viata… viata e un lucru de moment. Important e sa ai grija sa te bucuri, no matter what. Deocamdata ma bucur de toate momentele… si fac tot posibilul sa dureze cat mai mult. Cel putin momentul asta… sau momentul de aseara… sau cel de dimineata, de cand m-am trezit…
Vorbesc (adica scriu) dupa aproape a doua halba de vin… si mi-e bine. As fuma o tigara, dar probabil ca din cauza unui obicei prost, asa ca nu cobor sa imi iau . Am o stare putin emo, varianta pozitiva… si cred ca mi-e bine .
Hello I love you
16
Aug
Si uite ca se mai face un an… am sarbautorit putin cu colegii de munca; se pare ca m-am ametit dupa numai doua beri (dupa cum spunea Markus: “e doar 9 si sunt deja ametit?”), cu toate ca acum doua-trei saptamani lucram impreuna cu Cozy la cate o lada de bere si nu eram asa…
Cat asteptam tramvaiul, am vazut o scena care mi-a amintit de manelistii de acasa: o tipa grasa avea muzica data pe speaker la telefon (ceva turcesc sau arabesc, nu ma pricep, oricum nu arata a turcoaica) si dadea din fund, de parca ar fi fost in club… sau de parca ar fi putut sa se uite cineva la ea.
Ce mi-am propus? In principiu o viata fara prea mult online, cum ar fi cat mai putin yahoo messenger. Incerc si fara tigari… Nu stiu daca imi va iesi vreouna din schemele astea, dar voi afla; cel putin am dreptul sa incerc.
Cadouri? Mai mult ca sigur ca nu voi primi; niciodata nu am asteptat, de multe ori am primit. Obisnuiam sa fiu la mare de ziua mea, in fiecare an… acum voi fi la munca si as minti daca as spune ca imi pare intr-atat de rau… sunt chiar relaxat.
Daca am scris ceva incoerent sau incorect, dati vina pe alcool, nu pe mine 
.
It’s all about the Pentiums
08
Aug
A trecut si furtuna; a durat cateva minute, ca de obicei, chiar daca a fost puternica. In starea mea de weekend (a se citi somnolenta, se pare ca isi spune cuvantul cafeaua bauta zilnic la birou) mi-au trecut prin minte tot felul de chestii; cum ar fi anumite aspecte ale cuvantului prietenie.
Din punctul meu de vedere, prietenia este ceva neconditionat, “prietenul” fiind persoana pe care o accepti asa cum e, fara sa-i judeci actiunile, fara a insista sa o schimbi, dupa cum ti se pare tie ca ar trebui sa fie sau careia nu ar trebui sa iti fie jena sa ii ceri explicatii in mod direct, atunci cand te simti “lezat”.
Privind putin din exterior, incerc sa dau un nou inteles, mai ales cand observ ca prietenul este persoana care se poate supara oricand pe tine, ultimul cuvant pe care il auzi fiind ceva transant si sa nu stii de ce, sau persoana care prefera sa nu iti raspunda direct la intrebari directe despre lucruri care te privesc. Totodata, prietenul e persoana care iti va atribui fapte, din simplul fapt ca cineva a spus “a inceput sa faca figuri” si le transmiti mai departe ca atare, pentru ca ti-a fost usor sa adopti aceasta idee; bineinteles ca fiindu-ti prieten, se va intoarce la tine ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si tu te vei uita incidentul, pentru ca unui prieten nu trebuie sa ii judeci nimic, totul e neconditionat. Prietenul e persoana care te umple de sfaturi si chiar daca ii spui de 10 ori ca ai motivele tale sa nu doresti sa le urmezi, va insista cu ele, din simplul fapt ca asa considera ca e mai bine si doar un prieten nu iti vrea nimic atlceva decat binele. Tot prietenul e cel ce se va supara pe tine cand vei avea motive sa crezi anumite chestii si vei intreba, pentru a te lamuri (daca pare a fi in contradictie cu unul din lucrurile enuntate mai sus, nu e: prietenia neconditionata, de obicei, nu e din doua sensuri).
De cand am inceput sa scriu asta, imi tot amintesc de niste cuvinte: “mi-a placea sa ramanem prieteni”. Asa e, prietenul ti-e prieten si daca nu face nimic sa o arate; daca ar arata-o probabil ca ar dori ceva de la tine si atunci nu ar mai fi prietenie, ci o relatie conditionata.
Ma opresc, am scris mai mult decat imi propusesem. Nu as mai spune decat un “multumesc, nu”.
Adevarul despre cum a murit Madalina Manole
16
Jul
Pentru cine crede ca a fost o simpla sinucidere, se inseala. Vom relata aici adevarata poveste, pas cu pas, inca de la inceput… Basescu e vinovat si va voi dovedi!
Read the rest of this entry »
Adevarul despre rapirea lui Dan Diaconescu
24
Jun
A fost o data un catel, pe nume Derdelus. Era mic, simpatic si jucaus. Lumea obisnuia sa ii spuna DD. Toata ziulica statea pe la curtea omului si privea ce se intampla, dand intr-una din coada si latrand. Era multumit si bucuros cu traiul simplu: observi, dai din coada, latri si mananci.
Circul il plimba peste tot prin lume si avea ocazia sa observe comportamentul catelusilor de mai peste tot. “Dar totusi parca nici unul din ceilalti catelusi pe care i-am vazut pana acum nu are un zambet asa de frumos ca al meu. Si nici nu stie din coada a da atat de tandru si totusi hotarat” – isi spuse el intr-o buna zi, cand dadu de o oglinda aruncata pe afara. S-a placut intr-atat, incat a ascuns oglinda, sa se poata privi zilnic. Read the rest of this entry »
